Duna lui Pilat
Trip Start
Jul 15, 2008
1
13
29
Trip End
Jul 26, 2008
Loading Map
Arcachon,
Aquitaine,
France
Saturday, July 19, 2008
Citind despre Cote d'Argent, observ Duna lui Pilate (Dune of Pyla). Bingo! Exact acel extraordinar pe care il cautam. O alta minune a Frantei, foarte bine tinuta in secret si nu pot sa imi imaginez pentru care motiv, altul decat ca e o tara atat de bogata, care are atat de mult de oferit, incat intotdeauna mai ai ceva de descoperit.
O minune naturala, care nici nu stiam ca exista (ma repet sau mi se pare? :)) si care, pe mine personal, si nu sunt foarte impresionabila, m-a impresionat cel putin la fel de mult ca si cascada Niagara. E dificil de surprins in poze acel factor de "wow", dar acolo, la fata locului esti lasat fara respiratie ori de cate ori indraznesti sa ridici privirea. Duna e cea mai mare din Europa, se intinde pe o lungime de 3 km, o latime de 500 de m si o inaltime de aproximativ 100 de m deasupra nivelului marii. Formarea a inceput acum 4000 de ani prin spulberarea nisipului la intersectia curentilor de deasupra atlanticului. N-o fi ea comparabile cu dune din Sahara sau din Peru, dar locatia neasteptata, imprejurimile ii confera puteri extraordinare asupra noastra.
Nisipul este auriu si ofera o priveliste in care te simti mic si neinsemnat in fata naturii. Muntele de nisip se termina in padurile de conifer, unde copacii au baza in nisip. In miniatura, ai zice ca un baietel si-a rasturnat masinuta cea mare incarcata cu nisip in iarba, iar tu esti o furnica de langa gramada de nisip, langa o balta.
9-Dune du Pyla
Si furnica, sa ajunga la balta, trebuie sa urce toata gramada aia de nisip si apoi s-o coboare inspre apa. Nu exista detour, ocolis.La baza dunei dinspre continent se poate manca, face shopping, este camping. Duna e accesibila "la picior", dupa cum isi permite, insa, fiecare. Este un efort fizic extraordinar sa urci (pe scari la urcat, eu m-am oprit de 4 ori ca nu ma mai ascultau picioarele si mi-am pierdut respiratia, si m-am asezat si m-am odihnit) si apoi sa cobori in partea cealalta langa ocean prin nisipul in care ti se afunda picioarele la fiecare pas. Daca mai bate si o briza, ai toate sansele sa fii biciuit de firele fine de nisip, pe care, partea buna, dupa ceva timp nu le mai simti. Si tot pe partea pozitiva, nisipul nu arde la picioare.
Dar esti rasplatit cu experiente afara din sfera obisnuitului si cu imagini de paradis, asa ca merita tot efortul, daca iti permite conditia fizica. Eu, recunosc, mi-am testat limitele si sunt usurata ca am reusit sa supravietuiesc! :D Si daca urcatul si coboratul inspre ocean e greu (e mult mai mult de coborat), cand te intorci ai mari dubii daca mai ajungi vreodata inapoi in parc. Doar ca la dus esti pe culmile ignorantei si ale extazului, plini de adrenalina, am mai fi mers inca pe atat. Asa ca la coborat am fost ca trubadurii, si era un extaz general, erau indivizi care se tavaleau, se aruncau, faceau tumbe, urlau cat ii tinea gura tasnind pe langa tine, aveai senzatia ca iti lipsesc schiurile. Un nisip fin, perfect! Priveam oamenii care se intorceau de la ocean si se opreau la fiecare pas.
1-Dune du Pyla
Ne gandeam... hai nenica, nu fi lenes, vezi daca nu faci miscare? Si noi infundam pasi mari in nisipul moale, scanand orizonturile cu superioritate. In fata oceanul, albastru si brazdat de ambarcatiuni care lasau dare albe in urma lor (deja-vu?) iese parca din orizontul dunei. Sute de ambarcatiuni in miscare pe apa! La dreapta orasele si statiuni, fiecare cu plajele lor. Mai in spate dealuri de conifere in care se varsa duna, iar la stanga doar duna, cat vezi cu ochii. O infinitate de nisip... Oameni super-excitati de experienta la coborat, oameni in pragul infarctului la intors. Doar ca nimeni nu face legatura inca. Pe masura ce ne apropiam de marginea dinspre ocean a dunei ni se dezvaluia baza ei de la atlantic. O plaja unsa din muntele asta de nisip fin!
Am ajuns la plaja, ne-am racorit, apoi am stat la soare, ne-am mai jucat in apa, ne-am spalat creierii, bine, bine si ne-am bucurat de fiecare moment. Mare ne-a fost mirarea, acolo pe plaja erau oameni de toate felurile, varstele, si dimensiunile, aspect care mi s-a parut surprinzator avand in vedere ca nu exista ruta alternativa pentru acces la plaja respectiva.
Apa era de-a dreptul fenomenala si la temperatura perfecta. Unde eu sunt o friguroasa, aici apa era atat de imbietoare incat nu-i puteai rezista. Poate si de la coboratul prin nisipul cald si oboseala si incalzitul cauzat de efort, dar simteai nevoia sa te arunci in apa odata ajuns la ea. Intr-un final ne-am uitat la mormanul de nisip din spatele nostru si am constatat ca-i timpul sa-l luam la atac si sa ne intoarcem.
2-Dune du Pyla
Si am purces la urcat. Naiba stie cum, dar nisipul ala nu ajuta deloc la ascensiune. Faceai un pas in fata, puneai piciorul, care se afunda pana la glezna aducandu-ti-l aproape la locul de plecare. Ca sa fiu mai precisa, bateai pasul pe loc, in timp ce urcai. Ok, nu chiar pe loc, era un pic de progres, vreo 10 cm pe pas facut, si aia te incuraja sa continui. Am urcat, am sezut sa ne tragem sufletele de cate ori oare, am golit sticla de apa, am injurat in gand aparatele de fotografiat si camera video care atarnau de noi, am tot incercat noi sa o luam mai pe ocolite, degeaba, am incercat tot felul de strategii sa nu mai alunece nisipul sub picioare si noi sa progresam cu fiecare pas cate un pas :p si ne-am amintit cu remuscare de cei care urcau cand noi coboram. Mai ales cand vedeam incantarea de pe fetele celor care coborau si nedumerirea lor la vederea oboselii noastre. Las' ca va vine si voua randul!!! Dupa o vesnicie de urcat am ajuns si noi in varf si am ineput coborarea in partea mai scurta a dunei. Sportivul familiei ajunge jos primul, eu ma tin de sticla goala de apa si aspir la locul lui, fetitzu e si ea prin zona dand din picioare, dar nu se plange prea tare. Berbantul striga la mine: hey, umple sticla cu nisip! Eu il ignor "out loud" si ma enervez in mintea mea... adica ce, asta crede ca eu sunt proasta, abia ma tarasc si mai car si o sticla de nisip cu mine. Ma gandesc, cine stie ce idee inginereasca i-o fi venit, sa ma balanseze or ce, sa-mi fac avant cu greutatea sticlei? Pe la jumatates coborarii las jena la o parte si dezvolt un stil de coborare din sarituri ceva cum nu s-a mai vazut! Fac niste salturi de ma speriu si eu, daca se-ntampla sa ma lase arcurile si sa cad la aterizare cred ca praf ma fac la ce velocitate am. Lumea se hoalba, mie nu-mi pasa, ioi ce fain e! Si ce progrese inregistrez! In plus mai distrez si copila. Ajung jos si eu, arunc sticla de apa glaoa la gunoi in momentul in care el imi zice... pai de ce n-ai pus nisip in sticla? Eu cu coltz de hartza... si la ce, ma rog, m-ajuta sa pun nisip? El... pai nu te-ajuta cu nimic decat sa il ai la colectia de nisipuri, ca nu ti-ai adus punga. Duh! Ugh! Argh! Am si uitat!!! Ce idee geniala, sa pun nisipul in sticla! Cu ranjetul pe buze, imi bag mana pana la cot in tomberonul cu gunoi, sub privirile stupefiate ale unul biet turist si scot sticla zambindu-i languros. Bag nisipul in sticla sub privirile turistului, asa ca-l bag in ceata de tot. Cine stie, poate o fi si-un blog in care unul povesteste de o ciudata care....
Yupiii! Gata, am trecut cu succes proba, suntem inapoi cu totii, pe pamant solid! Mai zabovim un pic in partea astalalta, o inghetata, un suc. Ne amintim... ce suntem calatori... si o luam din loc.
WHOA!!!!
